Despre

Antrenament

Zilele de luni până vineri încep mereu la fel. Nu monoton, ci la fel de plăcut: cu boxeuri amatori aliniați în fața oglinzii, sărind coarda în ritmurile proprii. După 3 minute urmează polonezele, acele mișcări de box-cu-umbra ținând câte o greutate în fiecare mână. Sună gongul, iar antrenorul numește persoana care va face gimnastica de încălzire (toată lumea se implică!). Această parte a antrenamentului este foarte importantă, tocmai de aceea, uneori, durează chiar și 20 de minute.
După ce toți elevii au încheiat încălzirea, și-au pus bandajele și mănușile, încep ora de antrenament la sac, la perne, manechin și la palmare. Intensitatea antrenamentului? Aceeași pentru toată lumea. Tipurile de lovituri? Adaptate pentru fiecare categorie: începători, cu experiență de câteva luni sau cu experiență de câțiva ani. Menționăm totuși că antrenamentele nu sunt niciodată identice. Nu spunem mai multe, e de văzut cu proprii ochi!
Pentru că membrii familiei Box Club Mircea sunt atât de diverși, ne-am gândit la o serie de activități sportive care acompaniază foarte bine antrenamentele de box și care ajută la armonizarea și mai eficientă a corpului:
– Adolescenților care practică boxul le este recomandat și baschetul;
– Adulți (femei și bărbați): este foarte bine dacă aceștia ar putea să facă o serie de exerciții fitness. Motivul: dezvoltă masa musculară, tonifiază pielea și elimină stratul adipos. Cu alte cuvinte, creează un corp de invidiat.
Pentru un dinamism și mai mare al activității în cadrul Box Club Mircea, sala are un parteneriat cu săli de kickbox și MMA. Împreună organizăm schimb de experiență între cluburi – seminarii și workshopuri – și sesiuni de sparring. De asemenea, avem experiență în organizarea de gale, iar seminariile de nutriție sunt un lucru care se întâmplă regulat.
Ne-am gândit la toate, pentru a asigura actualilor și viitorilor membri ai clublului nostru toate condițiile necesare pentru a avea o viață sănătoasă prin sport.
WhatsApp Image 2018-09-17 at 3.34.16 PM

David Contant - masterchef cu stele Michelin

De 3 ani vin la Box Club Mircea, unde mă antrenez de 3-4 ori pe săptămână. Îmi place sala și atmosfera. Iar antrenorii sunt foarte simpatici. Antrenamentele sunt foarte complete, așa că le recomand. ​